Home   |   Harta site     

Casa de Tip Familial “Sf. Vasile”



Adresa: Craiova, Strada Dr. Dimitrie Gerota nr. 3

Telefon: 0351 / 806.856

Şef Centru: Nicola Anișoara 

 

Scopul serviciului social

Scopul serviciului social Casa de Tip Familial “Sf. Vasile” este asigurarea accesului copilului/tânărului, lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților săi și pentru care s-a instituit o măsură de protecție specială, la servicii specializate de găzduire, îngrijire, educație, sprijin emoțional, consiliere, precum și dezvoltarea majorității deprinderilor de viață independentă și a unora dintre activitățile legate de reintegrarea/integrarea familială și socio-profesională.

 

Activităţi şi funcţii

Principalele funcţii ale serviciului social Casa de Tip Familial “Sf. Vasile” sunt următoarele: 

a) de furnizare a serviciilor sociale de interes public general/local, prin asigurarea următoarelor activităţi: 

1.reprezentarea furnizorului de servicii sociale în contractul încheiat cu persoana beneficiară/ familia/reprezentantul legal, după caz; 

2.găzduire pe perioadă determinată; 

3.îngrijire personală;

4.educație;

5.sprijin emoțional;

6.consiliere;

7.dezvoltarea deprinderilor de viață independentă;

8.activități în vederea reintegrării/integrării familiale;

9.activități în vederea reintegrării/integrării socio-profesionale;

10.recreere și socializare.

 

b) de informare a beneficiarilor, potenţialilor beneficiari, autorităţilor publice şi publicului larg despre domeniul său de activitate, prin asigurarea următoarelor activităţi:

1. elaborarea misiunii casei şi afişarea acesteia într-un loc vizibil în cadrul casei;

2. asigurarea accesului la o prezentare schematică a sistemului de servicii sociale de la nivel județean, care precizează clar locul ocupat de serviciul în cauză și relațiile de colaborare cu celelalte servicii;

3. realizarea de materiale informative;

4. colaborarea cu instituțiile relevante de la nivelul comunității;

5. elaborarea de rapoarte de activitate. 

c) de promovare a drepturilor beneficiarilor şi a unei imagini pozitive a acestora, de promovare a drepturilor omului în general, precum şi de prevenire a situaţiilor de dificultate în care pot intra categoriile vulnerabile care fac parte din categoria de persoane beneficiare, potrivit scopului acestuia, prin asigurarea următoarelor activităţi: 

1.asigură beneficiarilor asistență și suport în cunoașterea și exercitarea drepturilor lor;

2.promovează și ia măsuri pentru prevenirea și combaterea oricăror forme de tratament abuziv, neglijent, degradant asupra beneficiarilor;  

3.utilizează mijloace de informare și comunicare corecte, transparente și accesibile.

d) de asigurare a calităţii serviciilor sociale prin realizarea următoarelor activităţi:

1. elaborarea instrumentelor standardizate utilizate în procesul de acordare a serviciilor; 

2. realizarea de evaluări/reevaluari periodice a serviciilor prestate; 

3.dezvoltarea, planificarea, implementarea și îmbunătățirea permanentă a activităților desfășurate în cadrul casei;

4. măsurarea gradului de satisfacție a beneficiarilor;

5. exercitarea controlului managerial intern, în condițiile legislației în vigoare.

e) de administrare a resurselor financiare, materiale şi umane ale centrului prin realizarea următoarelor activităţi

1. întocmirea unui proiect de buget care sa reflecte nevoile casei; 

2. solicitarea dotărilor necesare bunei funcționări a casei; 

3. solicitarea resurselor umane în funcție de serviciile furnizate și legislația în vigoare;

4. întocmirea fișelor de post ale angajaților;

5. evaluarea performanțelor individuale ale angajaților;

6. elaborarea propunerilor de formare profesională.