Home   |   Harta site     

Centrul de Servicii de Îngrijire la Domiciliu



Adresa: Craiova, Bd. Nicolae Titulescu nr.22

Telefon: 0251/407.045

Şef centru: Bondoc Maria Bianca

 

Scopul serviciului social

Scopul serviciului social Centrul de Servicii de Îngrijire la Domiciliu este prevenirea instituționalizării și menținerea în mediul familial a persoanei adulte cu dizabilități încadrate în grad de handicap, aflată în dificultate (urmare a pierderii autonomiei din cauze fizice, psihice sau mentale și/sau care necesită ajutor semnificativ și/sau îngrijire pentru a realiza activitățile de bază ale vieții cotidiene), prin asigurarea la domiciliu, a serviciilor specializate de îngrijire personală, integrare socială și participare.

 

Criterii de eligibilitate a beneficiarilor:

-persoane adulte încadrate în grad de handicap, cu domiciliul/reședința în municipiul Craiova;

-persoane care urmare a pierderii autonomiei din cauze fizice, psihice sau mentale, necesită ajutor semnificativ și/sau îngrijire pentru a realiza activitățile de bază ale vieții cotidiene;

-evaluarea beneficiarului în vederea admiterii recomandă acordarea de servicii de îngrijire la domiciliu.

-persoana adulta cu handicap nu a incheiat contract de intretinere cu alte persoane (ex:contract de vanzare-cumparare a unui imobil cu clauza de intretinere) si/sau se afla in imposibilitatea de a beneficia de serviciile unui asistent personal.

 

Acte necesare în vederea acordării serviciilor de îngrijire la domiciliu:

-cerere de admitere în cadrul centrului;

-copie de pe actele de identitate ale beneficiarului; 

-copie de pe cartea de identitate a reprezentantului legal, după caz;

-copie certificat de încadrare în grad de handicap;

-alte documente eliberate de serviciul public de asistență socială, structuri specializate în evaluare complexă, cabinet medicale care care evidențiază necesitatea acordării de ajutor pentru efectuarea activităților de bază ale vieții zilnice, după caz;

-fișa de evaluare a beneficiarului în vederea acordării serviciilor de îngrijire la domiciliu;

-planul individual de servicii;

-decizia de admitere;

-contractul pentru acordarea de servicii sociale.